Chiuariu propune reforma servicilor secrete

Publicat: 17 02. 2010, 10:55
Actualizat: 06 11. 2012, 14:59

„Orice altă structură cu astfel de atribuţii trebuie desfiinţată. Desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor de informaţii de către structuri publice sau private constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă„, propune Chiuariu.

O altă prioritate – explică liberalul – este limitarea numărului de servicii secrete şi controlul strict al activităţii acestora.

„Personal, sunt sceptic privind posibilitatea unui control parlamentar eficient, avînd în vedere experienţa ultimilor ani. Proliferarea diverselor servicii secrete şi numeroasele indicii că acestea îşi concentrează activitatea în scopuri ilegitime, nedemocratice, politice sau economice, în vederea satisfacerii unor interese personale sau de grup, ale celor care au atribuţia de a numi şefii acestora, impune limitarea drastică, prin chiar legea fundamentală, a activităţii acestora. Ceea ce trebuie stabilit cu stricteţe, este numărul acestora, limitat la trei: un serviciu de informaţii interne, un serviciu de informaţii externe şi un serviciu de contrainformaţii al armatei„, susţine Chiuariu.

Deputatul PNL Tudor Chiuariu a lansat, miercuri, în dezbatere publică proiectul său pentru revizuirea Constituţiei, intitulat „Constituţia Libertăţii”. Proiectul va fi supus spre dezbatere Biroului Politic, Delegaţiei Permanente şi Congresului Partidului Naţional Liberal.