BEM trimite la Parchetul ÎCCJ sesizarea PDL privind buletinele de vot
"Am decis transmiterea sesizării PDL privind situaţia constatată către Parchetul ÎCCJ, ca fiind instituţia competentă să cerceteze infracţiunil prevăzute în legea electorală", a declarat, pentru MEDIAFAX, judecătorul Alin Vişan, preşedintele BEM Bucureşti.
Sesizarea PDL va fi trimisă si către MIRA, precum şi către Camera Deputaţilor.
Membrii BEM şi cei ai Oficiului electoral din Sectorul 1 au constatat, vineri, că un lot de buletine de vot pentru Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor era tipărit greşit. Astfel, în locul candidaturilor pentru Camera Deputaţilor figurau candidaturile pentru Senat, în dublu exemplar, precum şi câteva pagini albe.
În Colegiul 1 din Capitală sunt trecute pe listele electorale aproximativ 40.000 de persoane, iar necesarul de buletine de vot, conform legii, este de circa 44.000, respectiv numărul alegătorilor plus o rezervă de 10%.
Vineri seară, BEM a cerut prefectului Capitalei să retipărească 8.400 de buletine de vot din Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, care au fost greşit tipărite şi a dispus verificarea tuturor buletinelor de vot din Capitală în maximum 48 de ore.
Procesul de verificare a buletinelor de vot din sectoarele 1,2 şi 4 a fost suspendat, sâmbătă, după ce oficiile electorale din aceste sectoare ale Capitalei au contestat decizia BEM la Biroul Electoral Central.