Berca: Dacă se decide comasarea alegerilor cu referendumul pentru Constituţie, suntem pregătiţi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că dacă se va decide comasarea alegerilor cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, organizarea simultană nu va pune probleme ministerului.

Urmărește
323 afișări
Imaginea articolului Berca: Dacă se decide comasarea alegerilor cu referendumul pentru Constituţie, suntem pregătiţi

Berca: Dacă se decide comasarea alegerilor cu referendumul pentru Constituţie, suntem pregătiţi (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Gabriel Berca a spus că nu s-a schimbat nimic în legislaţia privind alegerile şi organizarea în paralel a referendumului pentru modificarea Constituţiei nu ar fi o problemă.

"Suntem pregătiţi şi pentru referendum, dacă se va decide. Deja avem sumele de la buget, nu este o problemă organizarea simultană", a declarat Berca la "După 20 de ani".

Întrebat de ce se doreşte fixarea referendumului în acelaşi timp cu alegerile, ministrul Administraţiei şi Internelor a spus că decizia aparţine coaliţiei şi că speră să existe "suficientă minte limpede şi din partea opoziţiei" pentru a găsi o soluţie comună dacă într-adevăr se doreşte schimbarea Constituţiei.

Ministrul Gabriel Berca a mai spus că nu este posibilă monitorizarea video a tuturor secţiilor de votare la alegeri, aşa cum s-a întâmplat în Rusia, din cauza costurilor prea mari pe care le-ar presupune achiziţionarea echipamentelor video performante, dar a afirmat că după 22 de ani România poate organiza alegeri corecte.

"Cred că după 22 de ani suntem capabili să organizăm alegeri corecte în România. Problema nu este ce se întâmplă în ziua alegerilor, ci ce se întâmplă înainte de ziua alegerilor, dacă se dă mită electorală", a mai spus Berca.

PDL doreşte ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să aibă loc simultan cu alegerile locale, astfel încât alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale, a declarat, luni, Emil Boc, care a făcut apel la opoziţie să revină în Parlament în acest scop.

Boc a apreciat că revizuirea Constituţiei ar fi un bun moment pentru ca opoziţia să revină în Parlament. El a explicat că revizuirea legii fundamentale nu poate fi făcută în absenţa opoziţiei din Parlament, întrucât sunt necesare voturile a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor pentru adoptarea acesteia.

Liderul PDL a menţionat că această revizuire ar presupune punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300.

Emil Boc a susţinut că referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar trebui să aibă loc simultan cu alegerile locale, adică în 10 iunie, astfel încât alegerile parlamentare din toamnă să fie organizate conform noii legi fundamentale.

Boc a declarat că invitaţia adresată opoziţiei de a participa la dezbaterile pe tema revizuirii Constituţiei "începe" de marţi, când la Comisia juridică "se deschid dezbaterile" pe această temă.

În ceea ce priveşte organizarea referendumului simultan cu alegerile locale, liderul PDL a declarat: "E normal, dacă ai alegeri locale în 10 iunie să fructifici acea ocazie pentru a putea organiza şi referendumul pentru a trece la Parlament unicameral, reducerea numărului de parlamentari, prevederile care vizează limitarea deficitului, a datoriei publice, a confiscării averilor pentru acte şi fapte de corupţie, sunt lucruri pe care le avem în propunerea de revizuire a Constituţiei".

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că propunerea lui Emil Boc de organizare a unui referendum odată cu alegerile locale "nu este fezabilă", demersul lansat la sfârşit de mandat fiind "o fumigenă".

El a precizat că alegerile parlamentare din toamnă se vor desfăşura după actualul sistem, cu actualul număr de parlamentari.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că este "dispus la ajustarea mandatului prin voinţă publică" dacă se modifică Constituţia, arătând şi că organizarea referendumului referitor la amendarea legii fundamentale concomitent cu alegerile locale a fost intenţia sa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici