Berceanu despre Baconschi: Încă n-ai ajuns să deosebeşti porumbeii de porumbiţe, dar vrei să fii şef

Publicat: 12 02. 2011, 16:04
Actualizat: 06 11. 2012, 14:42

Berceanu a declarat, într-o conferinţă de presă la Craiova, că nu are ce să îi reproşeze lui Teodor Baconschi, dar că nu este convins că în acest moment ministrul de Externe ştie ce înseamnă să conduci un partid.

„Domnul Baconschi este un om căruia eu nu am ce să îi reproşez, dar nu sunt foarte convins că ştie în clipa asta cam ce înseamnă să conduci un partid, să fii prim-vicepreşedinte. Nu cred! Este normal să îşi dorească, pentru că s-a înscris în partid, face politică, vrea să facă o carieră, este absolut OK., dar nu cred că evaluează exact cam despre ce este vorba şi noi avem acolo nişte prevederi cu vechimea. (…) Nu cred că este normal ca eu să mă duc, de exemplu, la asociaţia crescătorilor de porumbei şi le spun «domn’e, vreau şi eu să fiu aici membru», iar ei îmi spun «da, domn’e, vino încoace, uite un băiat care s-ar putea să devină un crescător important de porumbei». Şi mă duc acolo şi după vreo 3-4 luni, când eu încă nu am ajuns la faza să deosebesc porumbeii de porumbiţe, le spun că eu vreau să fiu şeful lor, pentru că mă recomandă faptul că sunt o figură nouă”, a mai declarat Berceanu.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, răspunzând unei întrebări, că el consideră că ar trebui să fie unul dintre prim-vicepreşedinţii echipei naţionale de conducere a PDL.

„Cred că ar trebui să fiu unul dintre prim-vicepreşedinţii echipei naţionale de conducere ca să avem argumente pentru a recredebiliza partidul în forţă”, a declarat Baconschi, întrebat dacă va cere derogare de la Statut privind vechimea în partid pentru a candida la o funcţie în PDL.

Întrebat dacă nu s-a gândit şi la varianta de a se înscrie în competiţia pentru funcţia de preşedinte al PDL, Teodor Baconschi a spus că acest lucru nu ar fi posibil din cauza vechimii în partid.

Ministrul de Externe s-a înscris, la finele lunii septembrie 2010, în PDL, „fiindcă acest partid are nevoie de voci noi, de oameni capabili să fie purtătorii de mesaj ai României europene”.

Convenţia Naţională a PDL pentru alegerea noii conduceri a partidului urmează să aibă loc în 14 mai 2011.