- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Berceanu spune că într-un tur doi Geoană-Antonescu la Preşedinţie, ar vota cu liderul PNL
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat la Realitatea Tv, întrebat cu cine ar vota în cazul în care în turul doi la Preşedinţie s-ar afla Crin Antonescu şi Mircea Geoană, că l-ar alege pe Antonescu, precizând în că e doar un exerciţiu teoretic, pentru că o astfel de situaţie nu va exista.
Berceanu spune că într-un tur doi Geoană-Antonescu la Preşedinţie, ar vota cu liderul PNL (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)
Întrebat pe cine ar alege în turul doi la prezidenţialele din toamnă, în cazul în care în finala pentru Cotroceni s-ar califica Crin Antonescu şi Mircea Geoană, Radu Berceanu a spus că va răspunde la această întrebare, deoarece a votat întotdeauna şi nu vrea să scape de această întrebare spunând că nu s-ar duce la vot , pentru a evita un răspuns.
"Mi-e foarte greu să aleg. Probabil că aş înclina mai repede către Crin Antonescu, dar mi-e foarte greu", a declarat Berceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
El a ţinut să menţioneze că atât Crin Antonescu cât şi Mircea Geoană sunt doi candidaţi "fără calităţi care să îi recomande pentru postura de preşedinte".
"Şi la Crin Antonescu, şi la Mircea Geoană am mari reţineri, pentru că Antonescu e un om care, altfel, are o anumită dezinvoltură, dar în legătură cu înhămatul la muncă am nişte reţineri mari", a spus minstrul PDL.
Berceanu a mai spus despre Antonscu că nu este un om pe care să îl vadă muncitor, aplecat către probleme pe care să le ducă la rezolvare.
"El este un orator, atunci când vine în Parlament, pentru că aici e o problemă", a continuat Berceanu.
Ministrul Transporturilor a afirmat că, deşi a dat o ştire, este convins de faptul că ipotetica situaţie în care liderul PNL şi cel al PSD să ajungă în turul doi la Preşedinţie reprezintă "numai un exerciţiu teoretic".
"Sunt convins că nu va fi în niciun fel situaţia asta", a apreciat Berceanu.
De altfel, Radu Berceanu s-a declarat "absolut convins" că preşedintele Traian Băsescu se va înscrie în cursa pentru Cotroceni.
"Credeţi că nu o se înscrie? Eu, personal, sunt sigur. Nu ştiu ce face domnul Traian Băsescu, dar eu sunt sunt absolut sigur că o să se înscrie", a spus el.
Ministrul Transporturilor a menţionat că preşedintele Băsescu nu a dorit să fie, din cei cinci ani de mandat, patru ani preşedinte şi un an candidat.
"Cred că este normal ca cel aflat în funcţie să se înscrie într-un termen normal în competiţie, adică în apropierea începerii campaniei, precampaniei, pentru că, vrând, nevrând, de principiu, el este considerat oricum unul din competitori, fiind cel care ocupă funcţia", a spus Berceanu.
El a explicat că ceilalţi competitori pentru fotoliul de la Cotroceni, Crin Antonescu şi Mircea Geoană, s-au înscris cu foarte mult timp înainte de campanie, să se obişnuiscă oamenii cu gândul, dar asta nu înseamnă să luăm data înscrierii lor ca reper, şi să se spună că Băsescu se înscrie prea târziu.
"Ei s-au înscris prea devreme, tocmai pentru că doreau să se ştie de foarte multă vreme", a mai spus Berceanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO