Berceanu: Unii miniştri vor să facă 10.000 de km. de drumuri, dar nu deosebesc bitumul de asfalt
Liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că unii miniştri vor să facă 10.000 de kilometri de drumuri judeţene, dar că nu fac deosebirea între bitum şi asfalt.
Berceanu: Unii miniştri vor să facă 10.000 de km. de drumuri, dar nu deosebesc bitumul de asfalt (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Radu Berceanu a spus, la finalul dezbaterii moţiunii lui Vasile Blaga cu reprezentanţii ieşeni ai PDL, că Iaşiul ar merita să obţină postul de ministru al Muncii, întrucât filiala locală numără şapte parlamentari şi ar fi îndreptăţită să ceară acest lucru.
"Nu înţeleg de ce Iaşiul nu cere postul de ministru al Muncii, pentru că are şapte parlamentari şi ar avea tot dreptul. În guvern, unii nu au citit atâtea cărţi cât a scris spre exemplu Dumitru Oprea (senator de Iaşi al PDL şi fost rector al Universităţii Al.I. Cuza - n.r.). În plus, unii miniştri vor să facă 10.000 de kilometri de drumuri judeţene, dar nu fac deosebirea între bitum şi asfalt", a afirmat Radu Berceanu.
Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a anunţat recent demararea unui proiect privind reabilitarea aproximativ 10.000 de kilometri de drumuri judetene şi de interes local, până în 2013.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Tot la Iaşi, Radu Berceanu a declarat că în anul 2002, când PDL trecea prin perioade grele, "unele blonde erau cu Bittner şi Petrache".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO