Vorbind la Casa Albă, Biden a spus despre căderea lui Assad că e un „act fundamental de justiţie” şi şi-a exprimat speranţa că, după decenii de regim represiv, poporul sirian ar putea construi o societate nouă, mai liberă. Dar a avertizat că acesta a fost, de asemenea, „un moment de risc şi incertitudine” şi că administraţia sa se va strădui în ultimele sale zile să împiedice teroriştii să recâştige teren.
„Suntem conştienţi că ISIS va încerca să profite de orice vid pentru a-şi restabili capacitatea, pentru a-şi crea un refugiu sigur”, a declarat Biden în remarcile sale televizate de la Roosevelt Room, folosind un alt termen pentru Statul Islamic. „Nu vom permite ca acest lucru să se întâmple”.
„Chiar astăzi”, a adăugat el, „forţele americane au efectuat o duzină de lovituri de precizie, lovituri aeriene, în Siria, vizând tabere ISIS şi agenţi ISIS”.
Biden nu a detaliat acţiunile militare, dar oficialii americani au planificat să informeze reporterii mai târziu în cursul zilei.
În comentariile sale, Biden l-a menţionat pe Austin Tice, jurnalistul american care a fost deţinut în Siria timp de 12 ani. Întrebat despre soarta sa, Biden a făcut o pauză în timp ce ieşea pentru a spune: „Noi credem că este în viaţă. Credem că îl putem aduce înapoi”.