Biden anunţă menţinerea susţinerii pentru Ucraina / „Ne aflăm într-un moment de inflexiune în istorie”
„Angajamentul nostru faţă de Ucraina nu se va reduce. Vom susţine libertatea astăzi, mâine şi cât timp va fi necesar. Statele Unite au construit o coaliţie de peste 50 de naţiuni pentru a se asigura că Ucraina se poate apăra atât acum, cât şi în viitor”. Preşedintele rus Vladimir Putin „a crezut că unitatea noastră se va zdruncina la primul test, a crezut că liderii naţiunilor democratice vor fi slabi, dar s-a înşelat. (…) Unitatea noastră nu se va destrăma”, a declarat Biden, potrivit postului de televiziune CNN şi publicaţiei The Hill, într-un discurs rostit la Vilnius, în Lituania.
„Ne aflăm într-un moment de inflexiune în istorie. Alegerile pe care le facem acum vor configura direcţia lumii în următoarele decenii. Lumea s-a schimbat. (…). Apărarea libertăţii este o necesitate a vremurilor noastre. Suveranitatea şi integritatea teritorială sunt pilonii relaţiilor paşnice între state. Nu i se poate permite unei ţări să ocupe prin forţă teritoriul unui stat-vecin. Rusia ar putea opri acest război mâine, prin retragerea forţelor militare din Ucraina, prin recunoaşterea frontierelor internaţionale şi prin încetarea atacurilor inumane asupra Ucrainei. Din nefericire, Rusia nu a manifestat până acum niciun interes pentru o soluţie diplomatică”, a subliniat preşedintele Biden.