Potrivit reprezentanţilor PDL Constanţa, şi-au anunţat candidatura pentru conducerea organizaţiei judeţene actualul preşedinte interimar, Mircea Banias, preşedintele Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru şi Nicolae Ciucă, un vechi membru de partid.
La Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa, care va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe lângă preşedintele organizaţiei vor mai fi aleşi doi prim-vicepreşedinţi, un secretar general, doi secretari generali adjuncţi, zece vicepreşedinţi şi şase secretari executivi.
La Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa, la care participă 735 de delegaţi, sunt aşteptaţi preşedintele partidului, Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, secretarul general al PDL Vasile Blaga, preşedintele PDL Iaşi, Mihaela Popa şi preşedintele PDL Tulcea, Victor Tarhon.
Organizaţia judeţeană a PDL Constanţa este condusă din august 2008 de către Mircea Banias.
El a fost numit preşedinte interimar al PDL Constanţa după ce postul rămăsese vacant ca urmare a demisiei lui Ion Popescu, cel care condusese organizaţia în timpul alegerilor locale din 2008. În acea perioadă a izbucnit un amplu scandal în cadrul PDL Constanţa, o parte din membri contestându-l pe Ion Popescu, iar acesta la rândul său a exclus atunci din rândurile formaţiunii mai mulţi democrat-liberali. Scandalul a luat sfârşit atunci când a fost numit Banias în funcţia de preşedinte al organizaţiei de la Constanţa.