Lista şi forma finală a programului de guvernare vor fi depuse luni în Parlament, de către premierul desemnat Dacian Cioloş.
„USR este singurul partid care şi-a asumat responsabilitatea guvernării şi a venit cu plan concret de soluţii şi măsuri pentru combaterea pandemiei, rezolvarea crizei preţurilor şi pentru punerea în aplicare a reformelor din PNRR. În plin val patru al pandemiei de COVID-19, România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline şi acesta a fost obiectivul nostru, exprimat clar din momentul negocierilor pentru formarea noului executiv. Sperăm ca, în ultimul ceas, toate partidele parlamentare să dea dovada de responsabilitate şi să nu mai prelungească actuala criza politică”, transmite USR.
Lista de miniştri şi programul de guvernare pot fi consultate aici: https://bit.ly/3jaaUmk