- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Birchall susţine că o expertiză demonstrează că nu e protagonista filmuleţului de pe internet
Ana Birchall anunţă că, împreună cu soţul său, are discuţii cu avocaţi din România şi Marea Britanie pentru a-i da în judecată pe cei care "au calomniat, defăimat şi denigrat" numele familiei sale, ea invocând o expertiză care ar demonstra că nu este protagonista filmuleţului obscen de pe internet.
Birchall susţine că o expertiză demonstrează că nu este protagonista filmuleţului de pe internet
"De asemenea, avocaţii noştri analizează posibilitatea acţionării în justiţie a celor care au răspândit materiale cu caracter pornografic pe bloguri aparent personale (deoarece, în realitate, aceste site-uri au caracter comercial, având în vedere veniturile încasate de posesorii lor din vânzarea reclamelor comerciale cuprinse pe site-urile respective; pe un astfel de blog fiind precizat inclusiv un cont bancar), cel puţin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de răspândire de materiale pornografice în scopuri comerciale, conform legii nr.196/2003 coroborate cu art. 236 din Codul Penal şi legislaţia Uniunii Europene în materie", mai precizează Birchall, într-un comunicat remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum te menții în formă de sărbători? Antrenor de fitness: „Dacă mâncăm cumpătat, nu o să dezvoltăm probleme, nu o să ne îngrășăm”
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Şefa Departamentului de educaţie al PSD îi solicită ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, ca împreună cu Consiliului Naţional al Audiovizualului să analizeze şi să reglementeze unitar legislaţia privind conţinutul şi activităţile de pe internet, în concordanţă cu legislaţia UE în materie.
Ana Birchall precizează că, la solicitarea sa, "unul dintre cei mai buni experţi criminalişti din România, cu o experienţă profesională de peste 33 de ani în grafica şi tehnica documentelor, traseologie şi balistică, autorizat în condiţiile legii de către Ministerul Justiţiei" a efectuat o expertiză referitoare la persoana de sex feminin care apare în respectivul filmuleţ.
Conform concluziilor expertizei, formulate de Petrică Constantin Lucian şi date publicităţii de Ana Birchall, imaginile care au circulat pe internet "nu prezintă suficiente caracteristici care să permită identificarea persoanei care a fost filmată şi nu se poate stabili dacă este sau nu este o persoană travestită".
Întrucât fotografiile şefei Departamentului de Educaţie al PSD apărute în presă prezintă "caracteristici diferite la nivelul profilului fronto-nazal şi naso-bucal faţă de persoana (posibil) de sex feminin" care apare în imaginile de pe internet, acestea din urmă nu prezintă aceeaşi persoană de sex feminin, respectiv "subiectul postării pe internet nu a fost doamna Ana Birchall", se arată în concluziile expertizei.
În 28 septembrie, şefa Departamentului Educaţie al PSD, Ana Birchall, a negat că ar fi protagonista unui "filmuleţ obscen, care a circulat pe internet" şi a precizat că şi-a retras candidatura la Parlament pentru a nu da posibilitatea adversarilor să se folosească de acest "atac murdar" împotriva sa şi a partidului.
Birchall avertiza că nu se retrage şi nu abandonează lupta politică şi că va face toate eforturile pentru a afla "cine a regizat şi aruncat pe piaţă această mizerie" exact în ziua în care candidatura sa pentru Camera Deputaţilor fusese validată de Biroul judeţean al PSD Vaslui. Ea califica filmul drept "o făcătură sută la sută", menită să-i distrugă cariera politică şi să lovească în PSD.
Birchall susţinea că reacţiile sale referitoare la filmuleţ nu au fost foarte numeroase pentru că acesta nu a lovit doar în ea, ci şi în familia sa şi pentru că "o astfel de mizerie nu merita comentată". Ea susţinea că, deşi imaginile reprezintă un fals, semnalele primite din judeţul Vaslui, unde urma să candideze, arătau clar că vor fi folosite de adversarii politici în campania electorală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO