„În cadrul Biroului Permanent a fost respinsă solicitarea din partea grupului parlamentar PNL privind Ora Guvernului, din data de 29 mai, luni. Aceştia au solicitat să fie invitat ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, tema propusă a fost <
Ioana Bran a afirmat că membrii Biroului Permanent a decis că legea salarizării bugetare trebuie dezbătută în cadrul Comisiei de buget, finanţe, unde sunt prezenţi reprezentanţi tuturor partidelor politice, „Ora Guvernului fiind un timp mult prea scurt pentru a dezbate această temă”.
Nu a fost exclusă posibilitatea ca ministrul Finanţelor să participe la dezbateri înaintea votului final, a spus Ioana Bran, afirmând că legea „abia a intrat în Camera Deputaţilor” şi nu are încă „o formă finală” care să poată fi dezătută concret.
Liberalii au solicitat şi în urmă cu o săptământă ca Viorel Ştefan să fie invitat la Ora Guvernului, însă, Biroul Permanent a respins solicitarea argumentând că ministrul a fost invitat şi luna trecută, în Parlament.