Comisiile reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului au votat în octombrie 2016 revocarea preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, acesta adresându-le parlamentarilor o scrisoare în care a ameninţat că va contesta în instanţă o eventuală decizie de revocare.
Preşedintele ASF a refuzat însă să participe la şedinţă, trimiţându-le parlamentarilor o scrisoare în care a susţinut că limitele controlului exercitat de Parlament în ceea ce priveşte numirea şi revocarea conducerii ASF sunt ”expres şi fără echivoc limitate”.
”Pe cale de consecinţă, revocarea unui membru al conducerii ASF nu este legal posibilă atâta timp cât acesta continuă să îndeplinească criteriile care au stat la baza numirii sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii şi, deci, lovită de nulitate, urmând să fie desfiinţată ca atare de instanţele şi autorităţile competente. Dorim să învederăm, pe această cale, că faţă de orice iniţiativă din categoria celor amintite, ASF va înţelege să-şi apere reputaţia şi independenţa şi va acţiona corespunzător în acest sens, în vederea asigurării respectării prevederilor legii. În ceea ce îl priveşte pe subsemnatul, vă asigur că nu doresc să mă cramponez de vreo funcţie şi nici nu urmăresc obiective personale, motiv pentru care resping cu fermitate orice insinuări care au fost făcute în acest sens de unii membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului”, afirmă Negriţoiu în scrisoare.
Citeşte şi: Mişu Negriţoiu, ASF: Aducerea în discuţia publică a „naţionalizării fondurilor de pensii” este ÎNŞELĂTOARE. Contribuţiile individuale nu pot fi NAŢIONALIZATE
Citeşte şi: Alina Gorghiu: E atroce să dai amendă pentru că cere Dragnea. ASF a dat NN o sancţiune disproporţionată
Citeşte şi: Üzleti forgalma 1 százalékára bírságolta az ASF az NN nyugdíjalapot félretájékoztatás miatt
Citeşte şi: Ion Giurescu, vicepreşedinte ASF: Vom trimite un control şi la BCR Pensii după informaţiile vehiculate de conducere privind posibila naţionalizare a sistemului de pensii
Citeşte şi: Dragnea: Scandalul pensiilor private, PORNIT de Mişu Negriţoiu. Parlamentul va demite conducerea ASF/ Despre NN: Să acţionăm dur, ca exemplu pentru multinaţionalele care îşi bat joc de români
Citeşte şi: Lista societăţilor de asigurări de EVITAT. ASF a evaluat gradul în care firmele de asigurări respectă drepturile clienţilor şi rezolvă petiţiile