Biroul Permanent al Senatului va face, în prima şedinţă, o analiză privind situaţia CSM

Senatul a luat act de hotărârile CC, urmare a publicării acestora în Monitorul Oficial, privind validarea membrilor CSM şi va analiza, în prima şedinţă a Biroului Permanent, "modalitatea de rezolvare a vidului constituţional astfel creat", potrivit unui comunicat al lui Mircea Geoană.

Urmărește
5 afișări

Potrivit comunicatului preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, forul legislativ reafirmă "convingerea sa fermă" că justiţia trebuie protejată în continuare, printr-un organism independent, de natură să vegheze la buna desfăşurare a activităţii magistraţilor.

"De asemenea, Senatul României doreşte să sublinieze importanţa pe care un sistem juridic sănătos o are pentru funcţionarea statului de drept şi a democraţiei", menţionează sursa citată.

Curtea Constituţională a statuat că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor, astfel că doar opt din cei 11 judecători şi procurori aleşi în noul CSM pot fi validaţi de către Senat.

Curtea subliniază faptul că, având în vedere imperativul constituţional referitor la organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, până la reluarea şi finalizarea alegerilor pentru cele trei demnităţi (judecătorii Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu şi procurorul Dan Chiujdea-n.r.) ce au atras viciul de neconstituţionalitate, Senatul are îndatorirea constituţională să procedeze la validarea celorlalţi membri aleşi cu respectarea legii.

De asemenea, Hotărârea Senatului privind alegerea reprezentanţilor societăţii civile în CSM este neconstituţională, deoarece a fost dată fără verificarea prealabilă a îndeplinirii condiţiilor legale, în special a celor legate de interdicţii şi incompatibilităţi în ceea ce-l priveşte pe Victor Alistar.

Curtea Constituţională a admis, în 25 ianuarie, ambele contestaţii ale senatorilor PDL privind validarea celor 11 membri aleşi de magistraţi, pentru un mandat de şase ani, în noul CSM, precum şi a celor doi reprezentanţi ai societăţii civile în CSM.

Cei 11 membri aleşi în urma scrutinului pentru desemnarea noilor membri ai CSM sunt Lidia Bărbulescu şi Mircea Bucurel Aron, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Dan Lupaşcu, Alexandru Şerban şi Nicolae Horaţius Dumbravă, din partea curţilor de apel, Adrian Toni Neacşu, din partea tribunalelor, Marius Tudose Badea şi Cristi Vasilică Danileţ, din partea judecătoriilor, George Bălan, din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel, Oana Schmidt Haineală, din partea parchetelor de pe lângă tribunale, şi Dan Nicolae Chiujdea, din partea parchetelor de pe lângă judecătorii.

De asemenea, Senatul a decis numirea Corinei Dumitrescu şi a lui Victor Alistar ca reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, pentru un mandat de şase ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici