„Va culege ce a semănat, Crin Antonescu, împreună cu Victor Ponta„, a spus Blaga la Realitatea TV.
El a amintit că Ponta şi Antonescu au convocat, în 2012, şedinţe ale Birourilor Permanente ale Camerelor Parlamentului în care au propus şi au susţinut înlocuirea preşedinţilor de la acea dată ai celor două foruri.
Blaga a spus că judecătorii CC au fost de acord, la acea dată, cu decizia votată de parlamentari, iar preşedinţii Camerelor au fost înlocuiţi.
„Îl vor schimba de la şefia Senatului”, a spus Blaga, referindu-se la Crin Antonescu.
Liderii PNL au adoptat, marţi seară, o rezoluţie privind ieşirea liberalilor de la guvernare.
Rezoluţia prevede ieşirea de la guvernare, demisia în bloc a miniştrilor PNL şi a secretarilor de stat, solicitarea demisiei premierului Victor Ponta şi poziţia parlamentarilor liberali la momentul votului asupra noului Guvern Ponta.
De asemenea, în rezoluţie se constantă, potrivit surselor, încetarea existenţei USL.