Blaga: Dacă Băsescu vrea să ne întâlnim, o voi face, dar doar împreună cu membrii BPN al PDL

Publicat: 18 02. 2013, 11:42
Actualizat: 29 03. 2020, 23:22

Întrebat dacă se va întâlni luni cu preşedintele Traian Băsescu, Vasile Blaga a răspuns: „Nu ştiu, nu am primit nicio astfel de invitaţie, nu am fost sunat de domnul preşedinte, dar, dacă va solicita o astfel de discuţie, o voi avea, da împreună cu Biroul Permanent Naţional al partidului„.

El a mai spus că ultima discuţie cu Traian Băsescu a avut-o înainte de Crăciun, când a vrut să discute despre partid.

Ultima discuţie cu Traian Băsescu am avut-o înainte de Crăciun. E adevărat, nu mai este niciun secret, am vrut să discut despre partid şi a spus că nu-l mai interesează partidul. Şi atunci nu l-am mai sunat niciodată„, a precizat Vasile Blaga.