Blaga: După război mulţi viteji se arată. Realizarea ARD a trecut cu unanimitate în toate forurile PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat marţi că "după război mulţi viteji se arată" şi că decizia constituirii ARD a fost validată în unanimitate de toate forurile de conducere ale partidului, iar din punctul său de vedere ARD este o soluţie pe termen mediu şi lung.

Urmărește
636 afișări
Imaginea articolului Blaga: După război mulţi viteji se arată. Realizarea ARD a trecut cu unanimitate în toate forurile PDL

Vasile Blaga (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

"După război, mulţi viteji se arată. Să nu uităm că am luat decizia de constituire a ARD la Convenţia Extraordinară din 30 iunie, după care a fost validată în BPN în unanimitate, în Colegiul Director în unanimitate şi în Consiliul Naţional de Coordoanre. Decizia a fost luată în unanimitate de fiecare dată, o să analizăm. Din punctul meu de vedere, este o soluţie pe termen mediu şi lung, să vedem ce vor ceilalţi lideri ARD", a precizat Blaga.

Întrebat dacă va continua colaborarea cu Mihai Răzvan Ungureanu şi Aurelian Pavelescu, Blaga a spus că a colaborat cu cei doi în această campanie şi că fiecare a încercat să facă cât mai mult pentru ARD.

"Sper să putem colabora şi mai departe, dar analizând exact obligaţiile pe care ni le-am asumat fiecare partid în parte", a adăugat Blaga.

După eşecul înregistrat de ARD la alegerile parlamentare, realizarea acestei alianţe a fost criticată de democrat-liberali precum Elena Udrea, Cristian Boureanu, Ioan Oltean, Traian Igaş, Daniel Buda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici