Întrebat înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL dacă numele partidului rezultat din fuziune va fi PNL, Blaga a precizat că răspunsul va veni joi.
”Mâine veţi avea răspuns, mai avem încă o rundă de discuţii mâine (joi – n.r.). O să aveţi răspuns şi la nume, o să aveţi răspuns şi la imn, o să aveţi răspuns şi la sediu, o să aveţi răspuns la toate problemele pe care le-am prezentat în Statut”, a precizat Vasile Blaga.
Liderul PDL a mai spus că în Statut a fost pus ”un accent deosebit pe continuarea politicilor de apărare a statului de drept”.
Blaga nu a dorit să ofere detalii nici referitor la imnul partidului rezultat din fuziunea PDL-PNL, nici dacă sediul va fi cel al PDL din Modrogran.
În ceea ce priveşte protocolul cu Forţa Civică, Vasile Blaga a precizat că cele două formaţiuni nu sunt încă în discuţii avansate, urmând ca negocierile să se încheie luni.
Rugat să comenteze declaraţia preşedintelui Traian Băsescu care a spus că noua formaţiune ar urma să fie ”o struţo-cămilă de dreapta”, Blaga nu a dorit să comenteze, adăugând că şeful statului ”nu este foarte fericit că se realizează această construcţie”.
Miercuri dimineaţă, echipele de negociere ale PNL şi PDL au avut o nouă întâlnire, la finalul căreia Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban au anunţat că au fost finalizate discuţiile, ajungându-se la o înţelegere privind Statutul noului partid, numele şi protocolul de fuziune.
Surse din echipele de negociere au declarat pentru MEDIAFAX că viitorul partid se va numi PNL.
Această decizie urma să fie validată miercuri în şedinţa BPN al PDL de miercuri, precum şi în şedinţa Delegaţiei Permanente a liberalilor, care va avea loc luni.