El a făcut declaraţia la Ateneu, unde participă la lansarea Fundaţiei Creştin-Democrate a lui Teodor Baconschi.
„Fiecare ministru trebuie să-şi rezolve problemele”, a spus Blaga.
Sute de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF protestează în holul ministerului pentru că nu au primit sporurile de două luni.
Angajaţii din Ministerul Finanţelor care protestează pentru că nu au primit sporurile salariale au urcat pe holul de la primul etaj al instituţiei, unde se află cabinetul ministrului Gheorghe Ialomiţianu, iar numărul acestora a ajuns la câteva sute.
Salariaţii din sediul central al Ministerului Finanţelor, dar şi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reclamă că după eliminarea sporurilor veniturile lor au scăzut drastic, după ce anterior salariile de bază le-au fost reduse cu 25 la sută.
De asemenea, în mai multe judeţe din ţară angajaţii direcţiilor de finanţe publice au declanşat proteste spontane.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a cerut modificarea legislaţiei pentru ca salarizarea personalului din Finanţe să se ridice la nivelul din celelalte.