Blaga: Nu plecăm din partid
”Azi i-am încredinţat lui Emil Boc conducerea PDL şi nu-l invidiez. Va fi o perioadă extrem de dificilă, în care toată această frumoasă echipă va trebui să depună eforturile necesare pentru a câştiga alegerile din 2012. Nu va fi uşor„, a declarat Vasile Blaga, după anunţul oficial al rezultatelor votului pentru şefia PDL.
El a mai spus că niciunul dintre susţinătorii moţiunii sale nu va pleca din partid.
„Îi garantez lui Emil că nu vom pleca din partid. În acelaşi timp, îl rog pe Emil să se gândească bine, pentru că noi azi, aici, am spus multe adevăruri. Mâine trebuie să-i dăm, noi toţi, o echipă puternică, unită, să-şi poată îndeplini obiectivele. Aveţi grijă ce veţi face şi mâine, pentru că are nevoie de o echipă puternică, unită, pentru binele acestui partid„, a adăugat Blaga.