„PDL creşte în sondaje dacă suntem realişti şi analizăm sondajele aceleiaşi case de sondaje. A crescut foarte mult numărul nehotărâţilor, la 70 la sută. Cu toate acestea, din puţinul rămas, PSD nu a acumulat în plus niciun punct şi se înregistrează o uşoară creştere la PNL. Aceasta demonstrează că oamenii aşteaptă rezultatele guvernării PDL şi abia apoi vor lua o decizie. Anul 2011 va fi unul decisiv. Sunt convins, însă, că, şi în viitor, tot PDL va fi vioara întâi şi în următoarea guvernare”, a spus Blaga, răspunzând întrebării unui jurnalist.
Pe de altă parte, Blaga a evitat un răspuns privind o eventuală candidatură la şefia PDL.
Prezent la conferinţa de presă, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a refuzat să spună dacă va candida sau nu la preşedinţia PDL. „Noi avem un parcurs de îndeplinit, în momentul în care vom decide data Convenţiei vom decide pe acest subiect. Va fi o competiţie pe moţiuni, pe platforme. Cred că unii colegi s-au grăbit să vorbească despre acest subiect”, a spus Falcă.