- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.08.2012, 15:09)
- Andi Manciu ,
Blaga: Trebuie să fie cvorum. UDMR va fi prezentă. Boicotul individual este o copilărie
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că din punctul de vedere al democrat-liberalilor trebuie ca la şedinţa plenului să fie cvorum, apreciind că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi, dar şi că "boicotul individual" anunţat de PNL este "o copilărie".

Blaga: Trebuie să fie cvorum. UDMR va fi prezentă. Boicotul individual este o copilărie (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie cvorum", a susţinut Blaga.
El a fost întrebat cum vede boicotul individual anunţat de parlamentari ai PNL în ceea ce priveşte şedinţa de plen reunit de luni. "Orice decizii de partea asta sunt copilării cu boicot individual. Dacă domnul Antonescu dorea să respecte deciziile statului român, dacă dorea să pună capăt acestei situaţii delicate, dar pe domnia sa nu-l mai interesează nimic, nu-l mai interesează nici moneda, nimic nu-l interesează", a susţinut Blaga.
De asemenea, liderul PDL a fost chestionat dacă a avut discuţii cu parlamentarii minorităţilor, cei ai UDMR sau UNPR, pentru a fi asigurat cvorumul. "Nu am vorbit, dar sunt absolut convins că maghiarii vor fi în sală, ca de obicei, sunt conştiincioşi", a răspuns Blaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.
Întrebat, la intrarea la şedinţa grupurilor parlamentare PSD, dacă ar fi oportună boicotarea şedinţei Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie, Hrebenciuc a răspuns: "Nu, pentru că nu ajută la nimic".
El a adăugat însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor PSD.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că sunt foarte mulţi parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la şedinţa de plen reunit, luând o decizie "individuală de boicot", iar aceştia nu pot fi obligaţi să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o considerată incorectă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe