Blaga: Victor Ponta este în derută şi va fi înfrânt la prezidenţiale

PSD "este cel mai nereformat partid dintre toate partidele foste comuniste" din statele membre europene şi este un partid "cu apucături autoritare", a declarat sâmbătă, la congresul de fuziune PNL-PDL, preşedintele PDL Vasile Blaga, adăugând că Victor Ponta este în "derută" şi va fi înfrânt.

Urmărește
554 afișări
Imaginea articolului Blaga: Victor Ponta este în derută şi va fi înfrânt la prezidenţiale

Blaga: Victor Ponta este în derută şi va fi înfrânt la prezidenţiale (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

"PSD este cel mai nereformat partid dintre toate partidele foste comuniste din statele europene. Este un partid cu apucături autoritare", le-a spus Blaga reprezentanţilor PDL şi PNL reuniţi la congres, arătând că Victor Ponta "este în derută" şi va fi înfrânt de candidatul comun al PDL şi PNL la prezidenţiale.

Vasile Blaga le-a spus reprezentanţilor PDL şi PNL că în sala în care aceştia s-au reunit se află viitorul preşedinte al României.

"Nu e niciun secret în această sală se află viitorul preşedinte al României. În câteva zile vom decide împreună cine este candidatul comun al celor două partide la prezidenţiale", a mai spus Vasile Blaga, arătând că, din momentul în care se va hotărî împreună care va fi acest candidat, liberalii şi democrat-liberalii îl vor susţine.

Blaga a mai spus că liberalii şi democrat-liberalii sunt prima dată împreună, după multă vreme, în numele unui obiectiv important şi că reuniunea lor are o misiune istorică.

"Ce construim noi astăzi nu este Alianţa Dreptate şi Adevăr 2, nu e nici CDR 2, astăzi am semnat împreună certificatul de naştere a celui mai mare partid de centru-dreapta", a adăugat Vasile Blaga, arătând că noul partid va trimite PSD în opoziţie.

El arătat că ambele partide au făcut concesii pentru a-şi atinge obiectivele şi că "mai presus de Blaga şi de Iohannis" stă necesitate de a crea un mare partid de centru-dreapta contrapondere la PSD.

Blaga a mai spus că noua construcţie politică va fi făcută cu înţelepciune şi că nu vor fi arse etapele, dar nici "gazul".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici