- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.11.2015, 19:15)
- Ana Maria Lazăr
Blaga: Vrem să ştim cum s-au alocat vreo 2 miliarde euro către administraţii în ultimele săptămâni
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, duminică seară, că PNL vrea să ştie cum s-au alocat peste 2 miliarde de euro către administraţiile locale în ultimele săptămâni şi că în noul guvern toate alocările de fonduri trebuie să fie transparente.

Blaga: Vrem să ştim cum s-au alocat vreo 2 miliarde euro către administraţii în ultimele săptămâni
"Am discutat de un lucru care ţine şi de administraţie, de investiţii naţionale, dar şi locale. Am obţinut promisiunea domnului prim-ministru că va proceda normal, cum trebuie procedat, adică toate alocările de fonduri să fie transparente, dar să şi ştim cum s-au alocat vreo două miliarde şi ceva de euro către administraţii, doar în ultimele săptămâni", a declarat liderul PNL, într-o conferinţă de presă la sediul partidului, după discuţii la nivelul conducerii cu premierul desemnat, Dacian Cioloş.
Blaga a mai spus că toate ordinele de ministru trebuie publicate în Monitorul Oficial pentru transparentizarea alocărilor de fonduri.
"Toate ordinele de ministru trebuie publicate în Monitorul Oficial, ca să nu mai fie discuţii din acest punct de vedere, să ştim exact unde au mers banii şi dacă există vreo strategie de care s-a ţinut cont, vreo strategie judeţeană sau naţională, atunci când s-au alocat aceste fonduri. Să nu se mai aloce fonduri prin ordine de ministru, doar prin hotărâri de guvern, aşa cum a fost în România 22 de ani, transparent", a mai spus Blaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe