Cel mai înalt diplomat al administraţiei Biden a început turneul la Istanbul, unde s-a întâlnit cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, un puternic critic al acţiunilor militare ale Israelului în Fâşia Gaza.
Blinken s-a întâlnit înainte cu ministrul de Externe, Hakan Fidan, cu care a discutat despre războiul şi criza umanitară din Fâşia Gaza şi despre procesul de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO, a precizat Ministerul turc de Externe într-un comunicat, potrivit Reuters.
Oficialii americani sunt încrezători că Ankara va aproba în curând aderarea Suediei, după ce aceasta a obţinut luna trecută sprijinul Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Turciei.
Parlamentarii americani au blocat vânzarea de avioane de luptă F-16 către Turcia până când Ankara va semna aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.
Blinken se va deplasa ulterior în insula Creta pentru a se întâlni cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Grecia, membră a NATO, aşteaptă aprobarea de către Congresul american a vânzării de avioane de luptă F-35.
„Vom discuta această problemă. Cred că vor exista evoluţii pozitive”, a declarat ministrul grec de Externe, George Gerapetritis, pentru televiziunea greacă Skai.
Turneul lui Blinken din următoarele zile va include mai multe state arabe, Israel şi Cisiordania, unde va transmite un mesaj că Washingtonul nu doreşte o escaladare regională a conflictului din Gaza.
Turcia are relaţii cu multe părţi implicate în conflict, o referire la legăturile sale cu Iranul, adversarul SUA, şi cu Hamas. Spre deosebire de SUA, Turcia nu consideră că Hamas este un grup terorist.
Blinken speră, de asemenea, să înregistreze progrese în discuţiile privind modul în care Fâşia Gaza ar putea fi guvernată după ce Israelul îşi va atinge obiectivul de a eradica Hamas.
Washingtonul doreşte ca ţările din regiune, inclusiv Turcia, să joace un rol în reconstrucţia, guvernarea şi, eventual, securitatea în Fâşia Gaza, care este condusă de Hamas din 2007.