Blocaj la Guvern: Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa. Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG

Mihai Busuioc, actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, refuză să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcţie. Drept urmare, aceasta nu poate fi publicată în Monitorul Oficial, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX

Urmărește
5763 afișări
Imaginea articolului Blocaj la Guvern: Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa. Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG

Blocaj la Guvern: Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa. Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef SGG

Potrivit legii, Monitorul Oficial funcţionează sub autoritatea Executivului, ce este exercitată prin Secretariatul General al Guvernului. Asta înseamnă că fiecare act emis trebuie contrasemnat şi de şeful Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Potrivit unor surse guvernamentale, actualul şef al SGG, Mihai Busuioc, a refuzat să contrasemneze decizia premierului de a-l elibera din funcţie, iar fără această semnătură documentul nu poată să apară în Monitorul Oficial.

Încă de joi, surse politice au anunţat că în locul lui Busuioc va fi numit Victor Ponta. La conferinţa de joi seara, premierul Sorin Grindeanu îndemna jurnaliştii să citească Monitorul Oficial pentru a vedea ce schimbări se produc la nivelul SGG, doar că acele acte nu au apărut nici până la ora transmiterii acestei ştiri.

La preluarea mandatului, în 4 ianuarie 2017, numirea lui Busuioc la SGG a fost prima măsură luată de premierul Grindeanu.

Astfel, Mihai Busuioc a fost eliberat din funcţia de secretar general al Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi numit secretar general al Guvernului, cu rang de ministru.

Busuioc a fost demis în mai 2012 de către premierul de atunci, Victor Ponta, de la şefia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În iulie 2012 inspectorii Corpului de Control al Guvernului au identificat nereguli în derularea unui proiect al Agenţiei de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru care BIRD a împrumutat României peste 47 milioane euro, printre responsabili aflându-se şi Mihai Busuioc.

Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în timpul mandatului lui Liviu Dragnea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici