Boagiu: Proiectul privind protecţia minorilor cu părinţi plecaţi în străinătate, iniţiativă cerebrală

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi-a susţinut, marţi, la Comisia de muncă a Camerei, proiectul privind protecţia minorilor cu părinţi care muncesc în străinătate, arătând că este o iniţiativă "cerebrală", care nu are intenţia de a intra cu "bocancii şi picioarele" în viaţa de familie.

Urmărește
290 afișări
Imaginea articolului Boagiu: Proiectul privind protecţia minorilor cu părinţi plecaţi în străinătate, iniţiativă cerebrală

Anca Boagiu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax foto)

"Resping ideea că n-avem noi ce căuta în viaţa de familie. Statul a creat o multitudine de mecanisme pentru intervenţie, pentru protejarea familiei. Nu cred că e o intenţie de a intra nici cu bocancii şi nici cu picioarele în viaţa de familie, ci o intenţie cerebrală", a afirmat Boagiu, în timpul dezbaterilor din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor. Ea a adăugat că proiectul poate fi îmbunătăţit.

Boagiu a spus că, în 2009, la momentul în care a iniţiat acest proiect de lege, 350.000 de copii erau în situaţia de a avea părinţi plecaţi în străinătate. "La momentul când am scris legea, în 2009, în această situaţie erau 350.000 de copii, dintre care 100.000 aveau ambii părinţi în străinătate. Proiectul nu face decât să ia ordine de ministru deja emise şi să adauge măsurile coercitive care există deja. Sper să nu mai avem copii care să nu aibă cu cine vorbi, nici măcar cu Dumnezeu", a mai spus ministrul Transporturilor.

Deputaţii din Comisia de muncă au discutat despre prevederile proiectului de lege iniţiat de către senatorul PDL Anca Boagiu, însă dezbaterile au fost amânate pentru două săptâmâni, până atunci fiind constituit un grup de lucru, care să analizeze toate problemele şi să prezinte un punct de vedere.

În cadrul dezbaterilor, deputaţii PSD din Comisia de muncă au spus că vor vota în favoarea acestui proiect dacă se va asigura personalul necesar implementării legii, prin deblocarea posturilor necesare din instituţiile de stat cu atribuţii în acest sens şi asigurarea de resurse suplimentare pentru primării, de la bugetul de stat, prin cote defalcate de TVA. "Dacă nu ai resurse şi nu deblochezi posturile necesare, legea rămâne pe hârtie", a declarat Ioan Cindrea (PSD).

Deputatul PNL Ludovic Orban a criticat acest proiect, invocând autonomia familiei faţă de stat. "Legea permite o intervenţie cu bocancii într-o instituţie ce nu are legătură cu statul român, anume familia", a spus Orban, arătând că proiectul subestimează responsabilitatea părinţilor faţă de propriii lor copii.

Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, a arătat, însă, că democrat-liberalii susţin proiectul.

Proiectul iniţiat în 2009 prevede că părinţii care intenţionează să lucreze în străinătate trebuie să anunţe primăria cu 40 de zile înainte de părăsirea ţării şi să nominalizeze un îngrijitor, care nu poate face parte decât din familie sau din familia extinsă. Acest îngrijitor trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai mare decât copilul pe care îl îngrijeşte, să aibă un venit cel puţin egal cu salariul minim brut pe economie, să nu sufere de boli imobilizatoare, să fie familiarizat cu creşterea unui copil, să nu aibă în întreţinere mai mult de trei copii minori şi să treacă un test psihologic la Serviciul de Protecţie şi Asistenţă Socială din cadrul primăriei. Fără îndeplinirea acestor condiţii, părinţii nu pot pleca din ţară.

Potrivit proiectului, copilul respectiv poate fi trecut în plasament în anumite condiţii, cum ar fi abuzul fizic, emoţional sau sexual din partea îngrijotorului, neglijare şi decesul îngrijitorului. De asemenea, copiii care au rămas în îngrijirea unei rude urmează să beneficieze de consiliere psihologică, iar situaţia lor şcolară va fi monitorizată de către asistentul social, cu concursul unităţilor de învăţământ. Administraţiilor locale le revin obligaţii privind monitorizarea copiiilor ai căror părinţi pleacă în străinătate, să asigure prezenţa unui psiholog la şcoli şi grădiniţe, campanii de informare a părinţilor privind riscurile plecării din ţară şi lucrurile de care trebuie să ţină seama, dacă iau totuşi această decizie. Şcolile vor fi obligate să sesizeze cazurile nedeclarate de copii cu părinţi plecaţi temporar în străinătate, eventualele abuzuri asupra copiilor şi indiciile referitoare la tulburări emoţionale şi de comportament.

Părinţii care nu desemnează în mod oficial un îngrijitor sunt pasibili de amendă de la 2500 la 10000 de lei, iar Serviciile de Protecţie şi Asistenţă Socială din cadrul primăriilor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile riscă amenzi între 5000 şi 10000 de lei. Amenda cea mai mare este pentru cazurile în care unităţile şcolare nu sesizează instituţiile competente când există indicii serioase asupra copiilor cu părinţi în străinătate, de la 5000 la 15000 de lei. Există şi sancţiuni disciplinare pentru angajaţii instituţiilor statului: desfacerea disciplinară a contractului de muncă, retrogradarea din funcţie sau reducerea cu 10% a salariului de bază pe o perioadă de trei luni.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici