MAE a anunţat, joi, sosirea lui Mark Henry Gitenstein, menţionând că vor fi doar oportunităţi de imagine şi că ministerul va transmite un comunicat de presă.
Vineri, cu puţin timp înaintea primirii ambasadorului Gitenstein, de către ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, MAE a anunţat că vor fi oportunităţi de imagine la început, declaraţii de presă la final şi un comunicat de presă.
Oportunităţile de imagine au durat foarte puţin şi au avut loc la finalul întâlnirii, iar declaraţii nu s-au mai făcut.
Nominalizarea lui Mark Gitenstein ca ambasador al SUA la Bucureşti a fost anunţată, la jumătatea lunii iunie, de către preşedintele american, Barack Obama. Senatul american a confirmat, la jumătatea lunii iulie, nominalizarea făcută de preşedintele Obama.
Mark Gitenstein a depus jurământul ca ambasador al SUA la Bucureşti, la începutul lunii august, în prezenţa vicepreşedintelui Joseph Biden. În discursul rostit cu această ocazie, Gitenstein a folosit câteva cuvinte în limba română adresate atât diplomatului român prezent la eveniment, însărcinatul cu afaceri al României, Cristian Gaginsky, cât şi memoriei bunicilor săi de origine română: "O revenire acasă, la originile mele, la locurile de unde au plecat, în secolele trecute, bunicii şi străbunicii mei, în America. Le aduc acum, aici, un omagiu".