Boc acuză Guvernul că îşi protejează miniştrii în faţa Justiţiei

Preşedintele PD Emil Boc a acuzat, vineri, Guvernul Tăriceanu că a emis ordonanţa de urgenţă pentru modificarea legii privind responsabilitatea ministerială pentru a-i proteja pe miniştrii acuzaţi de fapte de corupţie.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Boc acuză Guvernul că îşi protejează miniştrii în faţa Justiţiei

Boc acuză Guvernul că îşi protejează miniştri în faţa justiţiei

Boc a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că această ordonanţă este neconstituţională, penală şi ipocrită şi şi-a exprimat speranţa că actul normativ să fie blocat în Parlament.

Potrivit lui Boc, ordonanţa este neconstituţională pentru că nu a existat o situaţie de urgenţă, extraordinară, care să impună adoptarea ei.

"Singura urgenţă a Guvernului Tăriceanu II este protejarea pe faţă a miniştrilor, emiţând acte care blochează cercetarea judecătorească, în cazul miniştrilor asupra cărora planează fapte de corupţie", a spus Boc.

El susţine că doar frica premierului Tăriceanu că împotriva membrilor Guvernului va continua cercetarea judecătorească l-a determinat pe acesta să emită ordonanţa.

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, aprobată, joi, de Guvern, care prevede că membrii Comisiei speciale de la Preşedinţie de cercetare a faptelor miniştrilor sunt judecători numiţi de CSM a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici