Prima pagină » Politic » Marele Maestru al Ordinului de Malta, impresionat de interiorul Palatului Cotroceni

Marele Maestru al Ordinului de Malta, impresionat de interiorul Palatului Cotroceni

Alteţa sa Eminentisimă Fra' Matthew Festing, Mare Maestru al Ordinului de Malta, a fost impresionat, miercuri, în timpul convorbirilor cu preşedintele Traian Băsescu, de interiorul Salonului Albastru din Palatul Cotroceni, şeful statului replicând că "e ceea ce pot face românii atunci când vor".
Marele Maestru al Ordinului de Malta, impresionat de interiorul Palatului Cotroceni

„Mulţumesc pentru vizită. Este o plăcere să vă văd la Bucureşti”, a spus Băsescu, la începutul convorbirii tete-a-tete cu Alteţa sa Eminentisimă Fra’ Matthew Festing.

„Vă mulţumesc mult. (…) Este splendid aici, este magnific. Fantastic, fantastic”, a spus, la rândul său, Fra’ Matthew Festing, impresionat de Salonul Albastru, unde se desfăşoara întrevederea.

„E ceea ce pot face românii atunci când vor”, a replicat şeful statului român.

„Splendid, ce loc minunat. Voiam să vin în România de mai mulţi ani şi nu am apucat”, a continuat Marele Maestru al Ordinul de Malta, care, de altfel, este expert în artă.

Principele şi Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar şi Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos şi de Malta, Alteţa sa Eminentisimă Fra’ Matthew Festing, care se află în vizită de stat în România, a fost primit, miercuri, pe platoul de ceremonii al Palatului Cotroceni, cu protocolul rezervat şefilor de stat.