Prima pagină » Politic » Boc: Alianţa Socialistă vrea să păstreze salariaţii într-o masă de manevră pentru pomeni electorale

Boc: Alianţa Socialistă vrea să păstreze salariaţii într-o masă de manevră pentru pomeni electorale

Alianţa Socialistă doreşte să menţină actualul Cod al Muncii cu scopul de a păstra salariaţii într-o masă de manevră pentru pomeni electorale, defavorizând însă foarte mulţi români care au performanţă la locul de muncă şi patronii care nu folosesc munca la negru, a afirmat premierul Emil Boc.
16 mart. 2011, 16:29, Politic

„De ce refuzaţi înlesnirea angajărilor şi cum aveţi pretenţia să se reducă efectiv munca la negru dacă nu înlesnim angajările de către angajatori ? Doriţi în continuare ca cetăţenii acestei ţări să fie dependenţi de politici populiste şi pomeniile pe care le daţi în campaniile electorale”, s-a adresat Boc opoziţiei, în discursul susţinut în plenul Parlamentului.

Guvernul şi-a asumat, în 8 martie, răspunderea pe Codul Muncii, iar parlamentarii PSD, PNL şi PC au depus o moţiune de cenzură, care este dezbătută şi votată miercuri.