Boc: Am votat cu cei care cred că cea mai bună politică este rezolvarea problemelor oamenilor
Emil Boc a ajuns la secţia de votare împreună cu soţia sa.
După exprimarea opţiunii sale politice, Boc a declarat că a votat "cu cei care cred că cea mai bună politică este rezolvarea problemelor oamenilor", enumerând câteva din proiecte.
Preşedintele PDL i-a îndemnat pe români şi pe clujeni să meargă la vot, declarând că votul uninominal este foarte important, iar parlamentarii vor putea fi menţinuţi, astfel, sub control.
"Îi îndemn pe români şi pe clujeni să meargă la vot pentru ca parlamentarii să poată fi menţinuţi sub control, să-i legăm de glie la Cluj şi să-i controlăm peste patru ani, să-i trimitem acasă sau să le dăm încrederea dacă au făcut treabă", a spus Emil Boc.
Liderul PDL a fost însoţit, în momentul votului, de conducerea PDL Cluj şi de mai mulţi candidaţi ai filialei pentru Parlament. În aceeaşi secţie de votare, imediat după Emil Boc, a votat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.
În judeţul Cluj, un număr de 595.946 de alegători cu drept pe vot sunt aşteptaţi la urne pentru alegerea a zece deputaţi şi patru senatori în cele 14 colegii uninominale, fiind amenajate 588 de secţii de votare, din care cele mai multe – 156 – la Cluj-Napoca.
Prefectura Cluj a dispus tipărirea a 1.320.000 de buletine de vot, costul total al acestora ridicându-se la cinci milioane de lei. Buletinul de vot pentru Camera Deputaţilor şi Senat va avea opt pagini, cu o singură excepţie, cea a buletinului din Colegiul nr. 4 pentru Camera Deputaţilor, unde acest va avea zece pagini, deoarece apare în plus un candidat din partea Partidului Popular şi al Protecţiei Sociale din România.
În judeţul Cluj s-au înscris în cursa electorală un număr de 85 de candidaţi.