Boc: Astăzi nu am în vedere schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, mâine nu ştiu ce va fi

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seara, că "astăzi" nu are în vedere efectuarea unei remanieri guvernamentale prin schimbarea miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, din cauza problemelor legate de salariile profesorilor şi închiderea spitalelor, dar că "mâine" nu se ştie ce poate apărea.

Urmărește
3 afișări

"Când există nemulţumiri, stăm, le analizăm şi luăm decizii. Astăzi nu am în vedere o remaniere guvernamentală, dacă poate apărea mâine - nu ştiu. Dacă este comisă o gafă foarte mare, discutăm şi luăm decizii", a spus Boc, la Realitatea TV.

El a arătat că înţelege nemulţumirile parlamentarilor, deoarece aceştia sunt primii care se întâlnesc cu alegătorii în circumscripţie, dar că procesul de reformă trebuie să continue.

"Gândul " relata că parlamentarii PDL i-au cerut premierului Emil Boc, luni, la întâlnirea de la Parlament, să ia în calcul înlocuirea lui Daniel Funeriu de la şefia Ministerului Educaţiei, nemulţumiţi de proasta gestionare a situaţiei care a dus la încă o asumare şi slaba comunicare a ministrului.

În schimb, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat marţi, întrebat în legătură cu solicitarea unor democrat-liberali de a-şi da demisia, că "demisia de obicei se cere atunci când nu rezolvi probleme".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici