- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc avea pregătită remanierea lui Andronescu - surse
Premierul Emil Boc avea pregătită hârtia pentru remanierea ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, în cazul în care aceasta nu ar fi fost de acord cu varianta finală a legii educaţiei pe care Executivul îşi va asuma răspunderea în Parlament, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.
Boc avea pregătită remanierea lui Andronescu - surse (Imagine: Dragos Bota/Mediafax Foto)
Surse democrat-liberale au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în cazul în care nu ar fi existat un consens în Executiv, miercuri seara, pe legea reformei educaţiei, premierul Emil Boc era pregătit să o remanieze pe ministrul Ecaterina Andronescu.
Aceasta ar fi fost remaniată pe modelul remanierii ministrului Vasile Blaga de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, în 2007.
Potrivit surselor citate, premierul i-a transmis că el este cel care îşi asumă răspunderea în Parlament, astfel că el decide cum va arăta varianta finală a proiectului legii educaţiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Printre pretenţiile ridicate de ministrul Andronescu, în şedinţa de Guvern, ar fi fost şi aceea ca legea să aibă în titulatură sintagma "cod el educaţiei".
Sursele citate au mi arătat că, în contextul blocajului existent la nivelul relaţiei PDL-PSD, în special din perspectiva parlamentară, unde nu mai există o majoritate, democrat-liberalii sunt hotărâţi să adopte toate legile privind reforma statului prin asumarea răspunderii.
"Ne vom trece toate legile prin asumare, pentru că nu mai există susţinere parlamentară a actualei formule guvernamentale", au arătat sursele din PDL.
Aceastea au mai arătat că toţi miniştrii PSD care refuză adoptarea acestor legi sunt pasibili de remaniere.
Printre aceste legi care urmează să intre în asumare se află cea care vizează reforma sistmului de pensii, legea descentralizării şi a aplicării standardelor de cost calitative şi cantitative.
O altă lege pe care urmează să fie adoptată de Guvern este legea responsabilităţii fiscale şi legea reformei sistemului judiciar: adoptarea codului de procedură civilă şi codului de procedură penală, care vor întregi accesul românilor la justiţie.
O altă lege pe care PDL se pregăteşte să o treacă prin asumare este cea a reformei economiei, pe modelul francez al premierului Nicolas Sarkozi, şi care vizează o reformă amplă a reindustrializarea ţării.
Premierul Emil Boc a semnat scrisoarea prin care anunţă intenţia Guvernului de asumare a răspunderii pentru legile educaţiei, salarizării şi reducerii cheltuielilor bugetare, scrisoare transmisă birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Andronescu a fost criticată, în câteva rânduri, de şeful statului, pentru atitudinea faţă de reforma educaţiei şi faţă de legile propuse de Comisia Miclea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO