Boc: Camera Reprezentanţilor, denumire neutră, care reflectă munca parlamentarului
„Am ales o denumire neutră, faţă de cele existente, Camera Deputaţilor şi Senat (…) Este o denumire care reflectă munca parlamentarului. Ce face el? Reprezintă oamenii”, a explicat Emil Boc.
El a arătat că dacă s-ar fi păstrat una din denumirile actuale ale celor două Camere, în opinia publică s-ar fi spus că se desfiinţează fie Camera Deputaţilor, fie Senatul, ceea ce nu ar fi fost corect.
Întrebat dacă Legea fundamentală, în varianta revizuită, va intra în vigoare în timpul mandatului actualului preşedinte, Emil Boc a spus că depinde de ce vor face cei din Parlament.
Premierul a precizat că şi-ar dori ca anul acesta să se finalizeze în Parlament revizuirea Consituţiei, în 2011 să aibă loc referendumul de validare, iar în 2012 să nu se mai discute despre modificarea Constituţiei.
El a menţionat că nu crede că românii nu vor valida, la referendum, schimbarea Constituţiei, precizând totuşi că poporul este suveran.
Proiectul de revizuire a Constituţiei, propus de Guvern, prevede trecerea la Parlament unicameral, care se va numi „Camera Reprezentanţilor”.