„Potrivit Constituţiei, până când noul Guvern va depune jurământul, actualul Guvern, cu excepţia faptului că nu poate emite ordonanţe de urgenţă, are toate drepturile de a conduce ţara şi de a lua deciziile potrivite”, a declarat Boc, la postul de radio Antena Satelor.
Emil Boc a precizat că nu se poate pronunţa în favoarea unui Guvern de tehnocraţi sau de oameni politici, subliniind că premierul desemnat Lucian Croitoru va trebui să decidă componenţa noului Cabinet.
„Decizia îi aparţine premierului desemnat. Aş vrea să lăsăm decizia premierului desemnat, să aleagă soluţia pe care o crede de cuviinţă în momentul de faţă, pentru că este firesc să aibă toată autoritatea şi toată decizia în mână pentru a-şi croi un Guvern aşa cum îl crede de cuviinţă„, a spus Boc.
Acesta a mai declarat că, după moţiunea de cenzură, în urma căreia Parlamentul a retras votul de încredere Cabinetului său, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi sune familia, părinţii şi soţia, pentru a le spune că „lucrurile merg mai departe” şi să nu se „necăjească”.
Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat, vineri, că va scrie tuturor partidelor să înceapă consultările, la sediile fiecărei formaţiuni, pentru formarea unui nou guvern, şi aşteaptă ca liderii politici să vină cu propuneri de profesionişti pe care-i susţin.