„Există posibilitatea angajării răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei. Vreau să răspund criticii că nu ar fi posibilă angajarea răspunderii din cauza unei decizii a Curţii Constituţionale. Acea decizie făcea referire că nu ar fi existat o dezbatere pe marginea acestei legi şi era prea importantă ca să fie promovată prin angajarea răspunderii. Acum această critică a dispărut datorită faptului că atât în societatea civilă, cât şi în Camera Deputaţilor au fost dezbateri timp de patru luni”, a afirmat Emil Boc.
În opinia premierului, „partea de dezbateri asupra Legii educaţiei naţionale a fost acoperită astfel încât angajarea răspunderii nu ar avea nicio problemă„.
„Dar, decizia aparţine coaliţiei. Un asemenea proiect nu se poate adopta prin asumare dacă nu există susţinerea întregii coaliţii”, a adăugat prim-ministrul.
Biroul Permanent Naţional al PDL i-a mandat, luni, pe premierul Emil Boc şi pe liderii grupurilor parlamentare să grăbească adoptarea în Parlament a Legii educaţiei şi a Legii salarizării unitare, iar dacă în zece zile acestea nu vor fi finalizate Guvernul îşi va asuma răspunderea.
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a făcut această precizare arătând că BPN a acordat tot sprijinul Guvernului pentru această procedură.