Boc despre UDMR: Dacă am fost împreună la greu, nu văd de ce să aibă o altă atitudine

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că PDL a avut o relaţie corectă la guvernare cu UDMR şi nu vede de ce, dacă cele două formaţiuni au fost împreună "la greu", Uniunea să îşi schimbe atitudinea după Congresul de săptămâna viitoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, cum comentează o eventuală schimbare de atitudine a UDMR faţă de PDL după Congresul Uniunii de săptămâna viitoare, Boc a spus că UDMR este "un partener extrem de corect în respectarea angajamentelor" luate împreună cu PDL.

"Am avut întotdeauna o relaţie corectă cu UDMR şi sunt convins că şi în continuare PDL va avea o relaţie corectă şi sănătoasă cu UDMR, pentru că am pus obiectivele majore în faţa celor de grup sau personale. UDMR este un partener extrem de corect în respectarea angajamentelor pe care le-am luat împreună. Nu a fost uşor pentru noi să ne asumăm lucruri foarte grele, precum tăieri de salarii, reduceri de alocaţii sociale şi alte măsuri dure. Iar partenerul UDMR, la fel ca UNPR şi independenţii, s-a dovedit corect. (...) Dacă la greu am fost împreună, nu văd de ce acum, când culegem roadele, să aibă o altă atitudine. Nu cred să aibă altă atitudine, dar decizia lor este suverană şi le aparţine", a spus Boc.

El le-a mulţumit partenerilor din coaliţie că au demonstrat că "în politică se poate ţine şi cuvântul, că atunci când este greu, nu dai bir cu fugiţii".

"Atât UDMR, cât şi UNPR şi independenţii au recunoscut că ţara este mai importantă”, a conchis Emil Boc.

Congresul UDMR se va desfăşura în 26-27 februarie la Oradea, iar la acesta va fi stabilit, prin vot, noul lider al Uniunii, după ce actualul preşedinte, vicepremierul Marko Bela, a anunţat că nu îşi mai doreşte un nou mandat. Candidaţii înscrişi în cursă sunt ministrul Culturii, Kelemen Hunor, consilierul prezidenţial pentru minorităţi Eckstein Kovacs-Peter şi liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au fost invitaţi la Congresul UDMR şi vor participa la acest eveniment, el precizând că aceştia vor avea mesaje de atragere a UDMR de partea opoziţiei.

La Congresul UDMR a fost invitat şi preşedintele Traian Băsescu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici