- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (01.10.2010, 11:20)
- , Dinca Thomas ,
Boc: Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pe suspendarea preşedintelui
Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pentru suspendarea preşedintelui, neînvăţând nimic din lecţia istoriei şi afectând interesele României, având ca unic obiectiv să oprească mersul justiţiei sau să aibă acces la resurse neatinse în mandatul actualului preşedinte, afirmă premierul Boc.
![Imaginea articolului Boc: Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pe suspendarea preşedintelui](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1687/7437032/1/emil-boc-deget-604-dumitru-matiu.jpg?width=560)
Boc: Doi moguli şi doi politicieni şi-au dat iar mâna pe suspendarea preşedintelui (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
"Văd foarte multe declaraţii în ultima vreme cu privire la instabilitatea politică, ceea ce ar putea constitui un element de nesiguranţă şi pentru investitori, şi pentru cei care se uită la România în momentul de faţă. Am văzut declaraţii de suspendare din funcţie a preşedintelui şi nu mă moră să văd din noua Alianţa între moguli şi politicieni cu privire la suspendarea politicienilor, Alianţă care nu are alt obiectiv decât să oprească mersul justiţiei spre cei care nu au ajuns până acum acolo sau să ajungă la resurse la care nu au putut avea acces în timpul mandatului actualului preşedinte", a spus Boc.
El a afirmat că a văzut că "doi moguli şi doi politicieni" şi-au dat mâna în continuare pentru suspendarea preşedintelui contrar Constituţiei şi intereselor României, fără să înveţe nimic din lecţia istoriei.
Întrebat de jurnalişti dacă astfel poate fi efectată aderarea României la Spaţiul Schengen, premierul a apreciat că toată discuţia legată de suspendarea preşedintelui şi de instabilitate politică face rău României şi din perspectiva investitorilor, şi din perspectiva climatului în care ţara este privită din afară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Solicitat de presă să explice care dunt cei doi moguli la care se referă, Boc a răspuns : "Zău, nu-i cunoaşteţi ?".
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22682869/1/8b61acd3-cc1f-42d5-bdfb-1514c4b54c41.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=7437032&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe