Boc: Fuziune prin absorbţie între PDL şi PNL nu e cea mai bună soluţie. Una prin comasare, de preferat
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează decizia ca PDL şi PNL să fuzioneze înaintea alegerilor prezidenţiale, Emil Boc a spus că nu este de acord cu fuziunea prin absorbţie în PNL, pentru că vor fi sensibilităţi afectate în PDL.
„Preferabilă ar fi o fuziune prin comasare, nu prin absorbţie, dar conducerea centrală e cea care decide, e treaba lor. Eu am optat pentru varianta unei alianţe, într-o primă etapă, după aceea pentru o fuziune prin comasare, nu prin absorbţie, pentru că o fuziune prin comasare ar lăsa deschisă poarta pentru toată lumea de pe partea dreaptă să vină într-un mare partid de dreapta. O fuziune prin absorbţie nu este cea mai bună soluţie, dar este decizia celor care îşi asumă o asemenea răspundere, pentru că vor fi sensibilităţi afectate, cel puţin în PDL, dacă se va decide să se meargă pe varianta PNL, pe care nu o recomand, adică o fuziune prin absorbţie în PNL. Aceasta ar închide opţiunea altor formaţiuni de dreapta de a putea să coaguleze într-un mare partid de dreapta”, a spus Boc.
Acesta a subliniat că viitorul mare partid de dreapta care se va crea trebuie să devină „o contrapondere reală la PSD”.
„Fuziunea prin comasare ar păstra ponderea egală a celor două partide sensibil apreciate în electorat ca şi procente. Fiecare are un palmares şi nu ar trebui ca unul sau altul să îl înghită pe celălalt”, a mai spus Emil Boc.
PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august, anunţau, luni, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.