Boc: Gestul comis cu privire la Avram Iancu este foarte deranjant şi nu trebuie să rămână netaxat

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial joi, 17 martie, ora 00:11.)

Urmărește
8 afișări

Gestul comis cu privire la Avram Iancu este foarte deranjant şi nu trebuie să rămână netaxat de către autorităţile statului, deoarece a reprezentat un gest de incitare la ură naţională, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc.

"M-a deranjat enorm gestul cu privire la Avram Iancu făcut de 15 martie şi consider că un asemenea gest nu trebuie să rămână netaxat, dar trebuie să fie taxat de către autorităţile statului, conform legii, şi nu pe alte căi şi pe alte modalităţi. Am considerat şi consider că un asemenea gest, precum cel la adresa lui Avram Iancu, a fost un gest de incitare la ură naţională şi, ca atare, trebuie privit de autorităţile statului, care să-şi facă datoria în consecinţă. De aici, de la aplicarea fermităţii, la respectarea Constituţiei cu privire la caracterul naţional, unitar, suveran al statului român - lucru care există în Constituţie, nu se discută, nu se negociază - la politicianismul ieftin promovat de unii lideri doar cu scopul electoral de moment, cred că ne-a demonstrat că, în România, liderii politici mai au mult de învăţat din ceea ce înseamnă maturitate, înţelepciune şi decenţă politică", a spus Boc.

Csibi Barna, funcţionar public la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita, a solicitat, săptămâna trecută, autorizaţie de la Primăria Miercurea Ciuc pentru o manifestare dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, menită să aducă în atenţia locuitorilor din Miercurea Ciuc istoria evenimetelor din 1848-1849.

El a luat un manechin purtând pe figură o poză a lui Avram Iancu, pe care "l-a condamnat" şi apoi l-a spânzurat.

Manechinul care îl întruchipa pe Avram Iancu a fost "condamnat la moarte prin spânzurare" de un "tribunal" care l-a găsit vinovat de "crime împotriva umanităţii şi genocid".

Marţi, pe blogul personal, Csibi Barna a făcut următoarea remarcă: "Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul lui. Aşa păţesc toţi cei care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor".

Parchetul Tribunalului Harghita s-a autosesizat şi îl va cerceta pe Csibi Barna pentru instigare la discriminare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici