Traian Băsescu a catalogat, la RRA, zvonul referitor la o eventuală remainiere guvernamentală ca fiind o „speculaţie la zi”, un „vis al unora care cred că se schimbă guverne sau se remaniază prin televiziuni”.
„Răspunsul meu e legat de un singur cuvânt: stabilitate. Văd că mai e o modă, chiar să-l desconsideri pe un ministru care nu voine toată ziua la televoizor sau nu face conferinţe suficient de dese sau nu e în atenţia continuă a publicului. Eu apreciez miniştri după altceva”, a mai spus şeful statului, menţionând că cele 40 de obiective din acordul cu FMI au fost îndeplinite.
„Realitatea este că (miniştrii – n.r.) şi-au făcut treaba. Cel care decide acest lucru (remanierea – n.r.) este prim-ministrul. Nu, nu am discutat despre aşa ceva. Am discutat cu premierul priorităţile pentru perioada următoare”, a mai spus Băsescu.
Premierul s-a întâlnit, marţi, la Cotroceni, cu şeful statului. Întâlnirea a avut loc în condiţiile în care se vehiculează informaţii conform cărora va avea loc în maximum o săptămână o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este necesară numirea unui nou titular la Ministerul Muncii. De asemenea, există informaţii potrivit cărora este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru.