Boc: Guvernul vrea un calendar cât mai scurt pentru răspundere
„Din acest moment, calendarul asumării este decis de Parlament. Dorinţa noastră este să fie un calendar cât mai scurt, în limitele cadrului constituţional existent”, a spus Boc, la finalul unor discuţii cu grupurile parlamentare ale PDL.
Întrebat de jurnalişti dacă măsurile incluse în cele două proiecte de lege mai pot fi aplicate de la 1 iunie, şeful Guvernului a răspuns „Bineînţeles”. Întrebat în continuare dacă legile vor fi aplicate astfel retroactiv, premierul a răspuns „Nu, de la data intrării în vigoare”.
Proiectele de legi pentru care Guvernul urmează să-şi asume răspunderea au sosit, luni dimineaţă, la Parlament, a declarat anterior, pentru MEDIAFAX, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Ea a precizat că Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se vor reuni în şedinţă, marţi, la ora 13.30, pentru a stabili procedura pe care o vor urma aceste legi.
Ulterior, preşedintele Camerei Deputaţilor a declarat, la Realitatea TV, că Guvernul intenţionează să îşi asume peste o săptămână răspunderea în Parlament pe legile care conţin măsurile de austeritate.