Prima pagină » Politic » Boc: Priorităţile guvernului sunt bugetul de stat, infrastructura, agricultura, fondurile europene

Boc: Priorităţile guvernului sunt bugetul de stat, infrastructura, agricultura, fondurile europene

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că priorităţile Executivului sunt bugetul de stat, infrastructura, agricultura, fondurile europene, eliminarea monitorizării pe Justiţie, reglementările acestora urmând să fie înaintate într-un "pachet" către Parlament, la începerea sesiunii.
Boc: Priorităţile guvernului sunt bugetul de stat, infrastructura, agricultura, fondurile europene
17 ian. 2009, 13:02, Politic

Emil Boc a anunţat că forma finală a priorităţilor gunvernamentale va fi stabilită în Executiv, după ce PDL şi PSD vor analiza acest subiect.

El a spus că aceste priorităţi vor fi grupate într-un "pachet", care va fi înaintat către cele două Camere, la începutul lunii februarie, înainte de începerea sesiunii parlamentare.

În viziunea premierului, "prioritatea zero" este adoptarea legii bugetului de stat. El a punctat faptul că în 2008 s-a înregistrat o creştere economică de 7-8 la sută, dar un deficit bugetar de 5,2 la sută.

"Vechiul guvern a cheltuit cu 6,7 miliarde de euro mai mult decât a încasat. Aceşti bani nu i-a cheltuit pe infrastructură şi dezvoltare, ci marea majoritate a acestor cheltuieli a fost orientată spre cheltuieli de personal", a spus Boc.

El a completat că Executivul pe care îl conduce trebuie să achite obligaţii restante ale guvernului anterior, în valoare de 1,1 miliarde de euro.

Boc a mai spus că printre priorităţile Guvernului se mai află dezvoltarea economică, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă şi sprijinul acordat IMM-urilor.

El a mai arătat că Guvernul acordă prioritate investiţiilor masive în infrastructura din transporturi, sănătate, educaţie şi reabilitarea termică a blocurilor.

Boc a precizat că, împreună cu vicepremierul Dan Nica, va monitoriza săptămânal activitatea comitetului interministerial care gestionează absorbţia fondurilor europene.

Boc a mai spus că priveşte prioritar şi eliminarea monitorizării României pe capitolul Justiţie.

Premierul a mai enumerat printre priorităţi salarizarea unică a bugetarilor şi revizuirea Constituţiei.

Citeşte şi:

Boc: Incidentul Oprea este problema PSD

Boc: Trebuie să ne ţinem de cuvânt şi să eliminăm pensiile parlamentarilor

Boc şi miniştrii PDL participă la întâlnirea grupurilor parlamentare democrat-liberale