Boc întrebat dacă va demisiona: Joi am şedinţa de guvern, nu intru în scenariile presei

Publicat: 16 03. 2011, 23:41
Actualizat: 06 11. 2012, 13:49

Întrebat de jurnalişti dacă va demisiona din funcţia de premier, Boc a răspuns : „Mâine am şedinţa de guvern. Nu intru în scenariile presei”.

Respingerea moţiunii de cenzură a fost anunţată oficial, miercuri, în plenul Parlamentului, rezultatul indicând 216 voturi valabil exprimate, dintre care 212 „pentru” şi patru „împotriva” demersului opoziţiei.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă în condiţiile în care ar fi avut nevoie de 236 de voturi pentru a fi adoptată.

Codul Muncii se consideră adoptat.

Conform Constituţiei, respingerea moţiunii de cenzură atrage adoptarea proiectului de lege privind modificarea Codului Muncii, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.

În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.