Prima pagină » Politic » Boc, invitat în 20 septembrie la Camera Deputaţilor, să-şi facă bilanţul

Boc, invitat în 20 septembrie la Camera Deputaţilor, să-şi facă bilanţul

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, solicitarea liderului grupului PNL pentru organizarea în data de 20 septembrie a unei dezbateri, cu participarea premierului Emil Boc, în care să se facă un bilanţ al guvernării şi să fie prezentate măsurile de relansare economică.
Boc, invitat în 20 septembrie la Camera Deputaţilor, să-şi facă bilanţul
Popescu Emil
14 sept. 2010, 16:00, Politic

Secretarul Camerei Dumitru Pardău a făcut această precizare după şedinţa conducerii Camerei, arătând că dezbaterea va avea loc în şedinţa de plen de luni, 20 septembrie, de la ora 16.00.

În solicitarea PNL semnată de Călin Popescu Tăriceanu se arată că la dezbatere trebuie abordate problemele legate de bilanţul acţiunii guvernamentale la 9 luni şi motivele remanierii, de măsurile de relansare economică, de natură fiscală pe care Guvernul le are în vedere, prezentarea unui calendar privitor la revenirea la nivelul anterior al salariilor din sectorul bugetar, precum şi modul de îndeplinire a angajamentelor din programele de guvernare succesive din decembrie 2008 până în prezent.