Boc îşi lansează luni candidatura, cu moţiunea "Echipa dreptei pentru România puternică" - surse

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial marţi, 5 aprilie.)

Urmărește
9 afișări

Premierul Emil Boc le-a spus, marţi seară, parlamentarilor PDL prezenţi la Vila Lac 1 pentru a susţine candidatura sa pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, că titlul moţiunii sale este "Echipa dreptei pentru România puternică", au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Potrivit surselor citate, lansarea oficială a candidaturii lui Emil Boc va avea loc lunea viitoare, la ora 13.00, când se va organiza o "mică manifestare la Modrogan".

Emil Boc a făcut o prezentare a proiectului moţiunii sale, arătând că parlamentarii vor primi textul în cursul acestei săptămâni.

Potrivit surselor menţionate, Boc a spus că primul obiectiv al partidului este câştigarea alegerilor locale şi, până atunci, fiecare primar trebuie să aibă un proiect în realizare.

Premierul Emil Boc şi-a prezentat, marţi seară, la întâlnirea cu parlamentari ai PDL care îl susţin, câteva puncte din strategia sa pentru candidatura la şefia PDL şi a lansat ideea unei "competiţii oneste, fără atacuri în partid", a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Premierul a discutat, marţi seară, cu parlamentarii PDL despre moţiunea pe care o va prezenta la Convenţia partidului pentru a obţine un nou mandat de preşedinte al PDL, dar şi calendarul de deplasări în ţară în campania internă din partid.

Emil Boc i-a invitat la Vila Lac pe parlamentarii PDL care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura sa la şefia partidului, inclusiv pe miniştrii care sunt şi parlamentari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici