Boc: Nu voi demisiona din nicio funcţie în care sunt în momentul de faţă
Emil Boc a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă va fi înlocuit la conducerea PDL cu Theodor Stolojan, nume vehiculat ca posibilă opţiune a partidului pentru funcţia de premier.
"Nu voi demisiona din nicio funcţie în care sunt în momentul de faţă, de asta vă pot asigura", a spus Emil Boc.
Întrebat cum comentează vehiculata nominalizare a lui Theodor Stolojan pentru postul de prim-ministru, Emil Boc a refuzat să infirme sau să confirme această informaţie.
"Nici nu confirm, nici nu infirm, întrucât o asemenea discuţie nu a avut loc în interiorul Biroului Permanent al partidului. Va avea loc şi va fi anunţat în 12 septembrie, cu ocazia conferinţei anuale a Partidului Democrat Liberal", a precizat Emil Boc
Theodor Stolojan va fi, cel mai probabil, desemnat de PDL pentru funcţia de premier, el urmând a avea rolul de "portdrapel" al partidului în campania electorală, motiv pentru care nu va candida într-un colegiu uninominal, ci se va implica la nivel naţional în promovarea candidaţilor PDL.