Agenda preşedintelui PDL, Emil Boc, cuprinde şi participarea la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea PPE, cel mai mare grup politic de centru-dreapta din Parlamentul European.
La aceste evenimente vor lua parte preşedinţi ai partidelor membre ale PPE, precum şi şefi de stat şi de Guverne din familia popularilor europeni.
Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de vară, principalele teme pe agendă fiind legate de economie, migraţie, consolidarea spaţiului Schengen, stadiul negocierilor de aderare a Croaţiei la UE şi evoluţiile din vecinătatea sudică a UE.
Potrivit unor surse politice, preşedintele ar urma să fie însoţit, joi dimineaţă, în aeronava cu destinaţia Bruxelles, de premierul Emil Boc.