Emil Boc a admis că PDL a eliminat din Programul politic prevederea care interzicea colaborarea cu PSD, dar a susţinut că, din punct de vedere politic, nu tot ce nu este interzis este şi permis.
"PDL nu are în vedere niciun fel de alianţă pre sau post-electorală cu PSD", a anunţat Boc.
El a completat că, în privinţa relaţiei PDL-PNL, nu a apărut "nimic nou sub soare".
"Suntem de acceaşi parte a spectrului politic, dar nu putem avea o colaborare cât timp PNL este condus de oamenii lui Tăriceanu, care au trădat PDL, au trădat Alianţa DA, l-au trădat pe preşedintele Traian Băsescu şi au bătut palma cu PSD", a spus Boc.
Preşedintele PSD Mircea Geoană le-a recomandat, sâmbătă, liderilor PDL să îşi vadă de propira campanie şi să nu-şi facă visuri de guvernare pentru că, în opinia sa, ceea ce părea, acum un an, să fie o guvernare inevitabilă a PDL, a făcut loc unei guvernări dezirabile a PSD.